Monica Niculescu (29 de ani) a încheiat sezonul pe locul 38 în clasamentul WTA la simplu, după o victorie în Luxemburg și o finală în Coreea de Sud, la Seul. Pentru jucătoarea antrenată de Călin Ciorbagiu, 2016 a fost însă unul reușit și prin prisma rezultatelor de la dublu: trei trofee câștigate, La Shenzen (alături de Vania King), Washington (cu Yanina Wickmayer), New Heaven (Sania Mirza), dar și două finale, Montreal (cu Simona Halep) și Luxemburg (cu Patricia Țig). Monica Niculescu, sportivă legitimată la CSM București, trage linie la finele anului, într-un interviu acordat siteului oficial al clubului bucureștean.
Monica, hai să începem cu un „Top trei” al celor mai frumoase momente trăite în 2016.
2016 a fost un an pe care l-as cataloga foarte bun, unul dintre cele mai bune de până acum. Aș începe cu turneul de la Luxemburg, cel mai bun moment al anului. Să joci cu Petra Kvitova în finală, o jucătoare de Top 10, și să câștigi este un lucru de care nu ai parte foarte des într-o carieră de sportiv. A fost un meci senzațional și un mare câștig pentru mine și în special pentru moralul meu. Turneul de la Luxemburg este oricum în sufletul meu pentru că am jucat două finale acolo, de fiecare dată împotriva unei jucătoare de top. O dată cu Azarenka, a doua oară cu Venus Wiliams, iar de aceea a treia, jucată împotriva Petrei Kvitova și câștigată de mine reprezintă un moment special în cariera mea. Al doilea moment special ar fi prezența la Jocurile Olimpice de la Rio. A fost prima mea participare la Jocurile Olimpice, ocazie cu care am reușit să obțin prima victorie a unei jucătoare din România din istoria Jocurilor Olimpice, o experiență cu adevarat de neuitat și cu amintiri foarte frumoase și unice. Să joc pentru România pentru mine este întotdeauna ceva special. Aș mai aminti momentul de la Montreal, când am jucat dublu cu Simona Halep. Nu mai jucasem împreună până atunci. Noi suntem prietene în afara terenului și am decis să facem o încercare și pe teren, să vedem dacă prietenia din viatța de zi cu zi poate crea o energie benefică și într-un parteneriat pe terenul de tenis. Nu știam la ce să ne așteptăm, dar a ieșit perfect. Am jucat foarte bine împreună iîncă de la primul meci, am cîștigat joc după joc și am ajuns în finală, a fost nemaipomenit, am reușit foarte bine să ne completăm pe teren, am jucat tot timpul pe arenele centrale și au fost atâția români în tribune, cu drapele, care ne-au încurajat pe tot parcursul săptămânii. M-am simțit foarte bine pe teren și am fost fericită să fac atât de mulți români din străinătate fericiți. Dar mai sunt și alte momente în afară de cele trei amintite…
Perfect, hai să extindem numărătoarea. Top 4… Top 5?
Top 4. Aș mai aminti turneul de la New Heaven, unde am jucat dublu împreună cu Sania Mirza, cea care este și numărul unu mondial în proba de dublu, o jucătoare de mare valoare și foarte experimentatăî. Am reușit să cîștigăm turneul împreună, iar pentru mine acel titlu a fost un mare câștig. Top 5 aș spune finala de la Seul. A fost prima mea vizită în Coreea de Sud și pot spune că am rămas plăcut impresionată de această țară și de oamenii de acolo. Afost practic turneul unde am început să mă simt aproape de un vârf de formă, vârf pe care am reușit sa-l ating la Luxemburg.
Ți se spune „Fabrice Santoro din circuitul feminin”, apropo de inventivitate, de varietatea în joc. Vii cu soluții surpriză, joci slice pe forehand. Cum ai primit această comparație?
Mie îmi place să fiu unică. Oamenii îmi zic că joc ca Fabrice Santoro, este o comparație onorantă, pentru că Fabrice a fost un jucator de top atât la simplu, cât și la dublu. Top 10 la simplu, cred, și numărul unu mondial la dublu. Îmi place să mă uit la Fabrice, cum schimbă jocul, cum face serviciu-vole, cum dă acele slice-uri incredibile, cum îi deruteaza pe băieți. Și eu zic că e o comparație minunată.
Te enervează când o adversară joacă perfect?
Nu mă gândesc foarte mult la adversar. Pe mine mă enervează când știu că pot să joc un tenis bun și nu pot să-l fac. Mă enervează când nu joc eu bine, nu am treabă cu adversarul. De pildă la Luxemburg am jucat cu Francesca Schiavone. Jucam foarte bine, un tenis foarte bun, dar ea juca fenomenal. Pe undeva era normal, era Francesca Schiavone, câștigătoare de Grand Slem. Deși avea 6-3, 4-1 eu mă încurajam, pentru că jucam foarte bine și credeam în mine. In cele din urma am reușit să întorc meciul și chiar să-l câștig.
Cu cine te înțelegi cel mai bine în circuit și cu cine nu?
În primul rând mă înțeleg bine cu fetele. Cu toate fetele din România. De la juniori mă știu cu unele jucătoare din străinătate, cum este Vania King, Erakovic. Cu Cibulkova mă înțeleg bine, cu Sania de asemenea, cu Alisa Kleibanova, dar în special cu fetele noastre, Simona, Andreea, Alexandra, Irina, Patricia cu care am jucat dublu la Luxemburg. Ceea ce este foarte bine, pentru că suntem o familie, călătorim foarte mult. Și este important, mai ieșim seara, la un steak, mai stăm la meciuri. Ne face viața mai ușoară.
Există și fete cu care nu te înțelegi?
Nu, chiar dacă nu suntem prietene, ne respectăm între noi. Tot timpul ne salutăm, protocolar, dar ne salutăm.
„ADOR SĂ‚ JOC LA DUBLU”
Ești deja o jucătoare de succes la dublu. Care sunt avantajele și dezavantajele unui turneu la care participi și la simplu, și la dublu, față de unul la care participi doar la simplu?
Mai degrabă am putea vorbi despre dezavantaje, pentru că e mai greu cu recuperarea. Joci simplu al doilea sau primul meci și apoi joci dublu în aceeași zi. Termini foarte târziu și este foarte greu să te recuperezi. Încarci programul. E mult mai ușor când joci numai simplu. Am jucat de exemplu cu Schiavone trei ore. După un asemenea meci, credeți-mă, vrei pauză. Nu mai vrei dublu. Dar eu ador să joc și simplu, și dublu. Îmi place la dublu, mai ales când pot să câștig turnee și să ridic acel trofeu la sfârșit. Până acum m-a ajutat corpul, am reușit să le fac pe amândouă. Apropo, de un astfel de moment. Eu am câștigat turneul de la Luxemburg după o finală cu Kvitova și după aceea am jucat finala la dublu. Nu mi-a fost ușor să o iau de la început după o finală, dar am jucat,””mi-am dat și viața pe teren””, și am pierdut în super tie-break.
Ce criterii contează cel mai mult pentru tine și pentru antrenorul tău în alegerea calendarului de turnee?
Este destul de simplu. Eu am clasamentul acesta, Top 50, sunt opt turnee pe care trebuie să le joc obligatoriu, cele patru Grand Slemuri și încă patru mandatory, Indian Wells, Miami, Beijing și Madrid. Și apoi încerc să joc pe ciment, îmi place cel mai mult, mă ajută pentru jocul meu. Și dacă stai să te gândești, nu ai prea multe opțiuni, este destul de simplu să-ți faci calendarul.
Călin Ciorbagiu: „Dacă în aceeași săptămână este un turneu pe hard și unul pe zgură, sigur că alegem hardul. La fel și cu temperatura, alegi un turneu care se desfășoară într-un loc călduros, față de unul care e într-o zonă mai rece. Frigul nu o avantajează pe Monica. Ea nefiind o jucătoare de mare forță, când e frig consumul e mare, mingea de îngreunează. Acestea sunt criterii pe care le mai pui în balanță. Dar în proporție de 80 la sută cam acestea sunt turneele”.
„JOC DIN PASIUNE, NU E ATÂT DE PROFITABIL CUM PARE”
Cum vei aborda 2017? Ce vei face diferit, ce vei păstra?
Încercăm să facem cum am făcut până acum, să muncim, să ne antrenăm. Vom încerca să jucăm mai puține turnee pe zgură, nu vor mai fi atât de multe turnee ca până acum. Să vedem ce putem elimina. Vom pune mai mult accent pe partea de recuperare și pregătire fizică.
Cât de profitabil este să fii constant în Top 50 WTA?
Tenisul nu este atât de profitabil pe cum pare pentru un jucător de top 50. Raportat la efortul depus, dificultatea acestui sport și cheltuielile pe care le implică practicarea lui nu este prea profitabil. Eu am jucat dintotdeauna tenis și joc în continuare pentru că îmi place competiția, dacă ar fi fost să fac sport exclusiv pentru câștig probabil aș fi ales alt sport, poate golf sau baschet. Pentru a avea un profit adevărat trebuie să fii constant un jucător de top 10 sau chiar Top 5. Primii 50 de jucători din lume în baschet înseamnă câștiguri mult mai mari ca în tenis, în fotbal la fel, în golf, automobilism și altele. Ca să nu mai spun că dacă ești la limita Top 100 poți să ieși chiar și pe minus.
Hai să vorbim și de meciul cu Belgia din FedCup, din februarie 2017. Se joacă la Polivalenta din București și va fi schimbată data unui meci de handbal din Liga Campionilor, al clubului unde ești legitimată, CSM București…
Se mută un meci al CSM-ului, de la handbal, dar vin eu, care sunt tot la CSM. Deci CSM-ul rămâne în Sala Polivalentă. Apropo, mi-a mers foarte bine de când sunt la CSM, a fost unul dintre cei mai buni ani ai mei. Despre Belgia… ne așteaptă un meci greu. Vor fi Yanina Wickmayer, Kirsten Flipkens, Alison Van Uytvanck, care a făcut sferturi la Roland Garros. Dar jucăm acasă, la București, avem publicul de partea noastră, suporterii ne-au încurajat întotdeauna frumos și îi așteptăm și de data asta în număr cât mai mare. Abia aștept, eu am mai avut meciuri la Polivalentă. Va fi un meci frumos, sper să fim o echipă completă și… avem variante. Sănătoși să fim.
„SIMONA HALEP ESTE DEJA NUMĂ‚RUL 1 CA JOC”
De ce ar mai avea nevoie Simona Halep pentru a câștiga un Grand Slem în 2017?
De puțin noroc. Și eu cred că poate să câștige un Grand Slam, să fie numărul unu. Este o jucătoare foarte bună, are tot ce-i trebuie, se mișcă foarte bine în teren, dreaptă, rever, serviciu… Putem spune că e deja numărul unu ca joc.
Te-ai gândit ce vei face după ce vei încheia activitatea de jucătoare?
Nu m-am gândit. Peste 10 ani, când o să mă las (râde…), aș dori să ajung în televiziune. Să am emisiunea mea, să vorbim despre sport despre tenis și despre puțin umor. Multă lume e posomorâtă, aș vrea să râdem puțin. Mai e însă până atunci, mai vreau să joc mulți ani…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER